Mitul argonauților, căutătorii Lânii de Aur

 În mitologia grecească, argonauții au fost un grup de eroi care au navigat împreună cu Iason în căutarea Lânii de Aur. Ei au trecut prin numeroase aventuri și au avut nevoie de ajutorul multor zei diferiți. Alături de Iason au fost  fii de regi și zei. Potrivit unor surse, unul dintre argonauți a fost vânătoreasa Atalanta. 

Căutarea Lânii de Aur

Iason a fost fiul lui Aeson, dreptul rege din Iolcus. Când Aeson a fost dat jos de pe tron de fratele său, Pelias, acesta l-a trimis pe Iason să fie crescut de înțeleptul centaur Chiron. Mai târziu, Iason s-a întors la Iolcus pentrua pretinde tronul. Pelias a consimțit să i-l dea după ce, mai întâi, îi aducea Lâna de Aur din Colchis, o sarcină pe care Pelias o considera aproape imposibil de îndeplinit.     

             

Lâna de Aur îi aparținuse unui berbec auriu trimis de zei pentru a-i salva pe Phrixus și Helle, doi copii regali de pe tărâmul Iolcus ale căror vieți erau amenințate de mama lor vitregă. Pe când berbecul îi purta, în zbor, spre un loc sigur, Helle a căzut în mare și s-a înecat. Locul în care a căzut (Dardanele din Turcia de azi) a devenit cunoscut ca Hellespont. Phrixus a ajuns la Colchis în siguranță. Acolo, a sacrificat berbecul zeiței Hera, protectoarea lui. Lâna a de Aur a fost atârnată de un copac dintr-o dumbravă sacră și păzită de un șarpe care nu dormea niciodată. 

Chemarea eroilor

Iason a poruncit ca o corabie, numită Argo, să fie construită, și a trimis mesageri în toată Grecia, cerându-le altora să i se alăture în găsirea Lânii de Aur. După ce a adunat un grup de 50 de eroi, Iason a pornit, cu vasul său, pe mare. Prima aventură a lui Iason a fost pe insula Lemnos, care era populată numai de femei. Ca rezultat al unei dispute dintre soți și neveste, femeile omorâseră toți bărbații. Acestea i-au primit pe Iason și pe tovarășîi săi  cu ospitalitate și ei au început să uite de căutarea lor. Totuși, unul dintre însoțitorii lui Iason a rămas ferm. Acesta a fost Hercule (Heracles), un erou cunoscut pentru puterea sa. El i-a convins pe ceilalți argonauți să se întoarcă la corabie. 

Într-o altă aventură, Hercule a apărat corabia de șase uriași înarmați, care o atacaseră pe când ceilalți tovarăși ai săi erau pe uscat. Mai târziu, într-un concurs de canotaj, Hercule și-a rupt vâsla sa. Pe când tăia un lemn pentru o nouă vâslă, scutierul său a fost răpit de o nimfa de apă. Hercule a plecat în căutarea scutierului său, și a fost lăsat în urmă de Iason. 

Când Iason a ajuns pe tărâmul Berbice, regele de acolo, Amicus, i-a provocat pe argonauți, așa cum făcea cu toți vizitatorii lui, la o luptă pe viață și moarte. Pollux, fiul lui Zeus, a acceptat provocarea și l-a ucis pe Amicus. 

Apoi, argonautii s-au oprit să-l vadă pe pe regele orb din Thynia, Phineus. Acesta era un profet, și călătorii aveau nevoie să afle de la el cum să procedeze în continuare. Phineus a fost de acord să-i ajute dacă îl scăpau de harpii, creaturi în parte umane, în parte păsări, care-i furau și îi stricau hrana. Iason a poruncit să se organizeze un ospăț. Când harpiile au venit să-l distrugă, doi dintre argonauți, Calais și Zetes (fii înaripați ai lui Boreas, Vântul de Nord) le-au urmărit. Până la urmă, Zeus a trimis un mesaj ca harpiile să fie cruțate, dar că trebuiau să-l lase în pace pe Phineus. 

După ce au ajunsla intrarea în Marea Neagră, argonauții au trebuit să treacă printre niște stânci mari, uriașe, care se loveau una de alta, și distrugeau orice vas care încerca să navigheze printre ele. Urmând sfatul lui Phineus, argonauții au eliberat un porumbel. Au privit direcția lui când zbura printre stânci. Porumbelul a aflat un pasaj de trecere, pierzându-și numai o pană din coadă. De îndată ce stâncile au început să se îndepărteze unele de altele, argonauții au tras puternic din vâsle, urmând calea porumbelului. Atunci când aproape au reușit să le depășească, au fost opriți de un mare val. În acea clipă, zeițele Atena și Hera au dat un imbold corabiei, și aceasta a ajuns în siguranță dincolo de stânci. După aceea, stâncile au rămas separate pentru totdeauna. 

Ajutorul de la Medeea

După mai multe aventuri, argonauții au ajuns, în fine, la Colchis. Iason și tovarășii săi au mers la curtea regelui Aectes pentru a-i cere Lâna de Aur. Prima persoană pe care a văzut-o Iason a fost Medeea, fiica regelui. Afrodita (Venus) a făcut-o să se îndrăgostească de Iason. Medeea era vrăjitoare și îl putea ajuta să depășească dificultățile ce-i stăteau înainte. 

Aectes nu intenționa să-i dea lui Iason Lâna de Aur, dar a pretins că este de acord să i-o înmâneze dacă trecea prin mai multe încercări. Iason trebuia să înjuge doi bivoli care suflau foc pentru a ara și a însămânța un câmp cu dinți de dragon. Din acești dinți urmau să se ivească bărbați înarmați, pe care Iason trebuia să-i ucidă. Medeea i-a dat lui Iason o unsoare magică, cu care să se frece pentru a se proteja de focul bivolilor. Apoi, l-a sfătuit pe Iason să arunce un bolovan în mijlocul soldaților iviți din câmp pentru a-i deruta și a-i face să se lupte unul cu altul. După aceea, să se războiască numai cu cei supraviețuitori. Urmând îndrumările ei, Iason a reușit să-i înfrângă pe războinici. 

Aectes i-a zis lui Iason că a doua zi îi va înmâna Lâna de Aur, dar Iason și Medeea nu l-au crezut. Promițând să se căsătorească cu ea, Iason a obținut din nou ajutorul lui Medeea. În acea noapte, ea l-a condus la dumbrava sacră și a adormit șarpele gardian cu magia sa. Iason a luat Lâna de Aur și, cu Medeea, a pornit să navigheze pe Marea Neagră. 

Întoarcerea acasă

Relatările despre călătoria argonauților sunt variate. Potrivit scriitorului Apollonius, fratele lui Medeea, Apsyrtus, a blocat gura Marii Negre, așa că argonauții au trebuit să afle o rută diferită pentru a reveni la Iolcus. Mai multe versiuni ale legendei cad de acord că eroii au traversat Marea Neagră către Dunăre. După ce au navigat pe fluviu, au călătorit pe variate râuri și mări înainte de a ajunge în Mediterana. Unele surse spun că au mers în nord, la Marea Baltică, și altele relatează că au parcurs Rinul spre oceanul Atlantic sau că au ajuns la Marea Adriatică. La intrarea în Marea Adriatică, l-au întâlnit pe Apsyrtus, care a încercat să-l convingă pe Iason să i-o înapoieze pe Medeea. Iason a refuzat și l-a ucis. 

Argonauții au navigat în amontele râului Po și în aval pe Ron. Ajungând aproape de Grecia, Argo a fost deviată din curs către Libia. Acolo, un val uriaș a eșuat corabia într-un deșert. La sfatul zeilor, argonauții au cărat în spate corabia de-a lungul deșertului până când Triton, zeul mării, i-a ajutat să o lanseze iarăși în Mediterana. 

În vreme ce treceau pe lângă Creta, Talos, omul de bronz însărcinat de regele Minos să protejeze insula, a aruncat cu pietre spre argonauți. Medeea l-a omorât pe Talos prin magia sa. Aventurile argonautilor au continuat. Apropiindu-se de Grecia, corabia lor a fost învăluită de un întuneric atât de mare încât și-au pierdut calea. Apollo a trimis o săgeata arzândăcare le-a arătat drumul spre o insulă unde puteau aștepta până la revenirea luminii. 

În cele din urmă, Argo a ajuns la Iolcus. Argonauții au fost primiți cu mare onoare în toată Grecia, și multe familii nobile au pretins mai târziu că descind din ei. Iason i-a dat lui Pelias Lâna de Aur dar nu a devenit niciodată rege. 

O corabie magică

Corabia lui Iason, Argo, a fost făcută dintr-un stejat sacru și a avut abilitatea de a gândi, vorbi și chiar profeți. Vasul avea câte o vâslă pentru fiecare dintre argonauți, care vâsleau ei înșiși spre aventurile lor. Când a fost abia construită, Argo a refuzat să coboare în mare până când muzicianul Orfeu i-a cântat din lira sa. În timpul căutării Lânii de Aur, corabia a călătorit sub protecția lui Atena și a lui Apollo. După aceea, Argo a fost dedicată lui Poseidon și amplasată lângă templul lui din Corint. 

Argonauții în literatură

Numeroși scriitori au fost inspirați de subiectul argonauților și căutarea lor a Lânii de Aur. Printre lucrări ale scriitorilor greci antici sunt "Odele pitianice" ale lui Pindar, epopeea "Argonauții" a lui Apollonis, "Medeea" a lui Euripide. Poetul roman Ovidiu a pomenit despre argonauți în opera sa, "Metamorfozele". În Evul Mediu, Chuacer a transpus mitul într-o legendă, și, în anii 1800, William Morris a scris un lung poem, "Viața și moartea lui Iason". 

Mitul lui Ares, zeul grecesc al războiului